Oglinda noastra.

    Rolul de parinte implica foarte multe cunostinte si abilitati necesare zi de zi. Problema este ca aceste cunostinte si abilitati nu sunt innascute si nici nu apar atunci cand devii parinte. Fiecare dintre noi invatam sa fim parinti de la cei din jurul nostru, de la parintii nostri, din informatiile pe care le auzim sau le citim. Uneori insa ceea ce invatam interactionand cu ceilalti nu este suficient pentru a fi parintele de care copilul are nevoie pentru a se dezvolta si pentru a creste fizic si mental. De multe ori, parintii au intrebari la care nu au raspunsuri sau observa comportamente ale copilului lor la care nu stiu cum sa reactioneze.
     Cea mai frecventa intrebare a parintilor este DE CE ? De ce se comporta copilul meu in acest fel? De ce doua surori sau doi frati au comportamente diferite in acelasi context familial ? De ce un copil are comportamente diferite in contexte diferite ?
    Si cum la toate aceste intrebari, de cele mai multe ori chinuitoare, am incercat si noi sa dam raspunsuri, ne-am propus sa impartasim cu voi ceea ce literatura de specialitate ne-a dezvaluit.
   In articolul saptamanal, vom incerca sa sintetizam opinii, abordari si pareri ale specialistilor pe probleme specifice, probleme pe care speram ca le veti ridica si voi.
  Pana atunci, un moment de reflectie....
  Mi-ar placea sa va opriti cateva clipe pentru a va reaminti momentul nasterii fiecaruia dintre copiii dumneavoastra. Nu ati simtit in momentul acela o dragoste neconditionata pentru copil, o iubire nemarginita? Din  acel moment  insa intre noi si copilul nostru incep sa se interpuna tot ceea ce ulterior  va duce la afectarea relatiei directe cu el. In mod normal, ca si parinti suntem afectati de comportamentul lor si, chiar daca suntem constienti de aceasta dragoste fara limite, ea este blocata. Nu o putem exprima in deplinatate. Dragostea pe care i-o transmit copilului meu este, asadar, limitata. Nu-l pot privi cu dragoste pentru ca intre mine si el exista ceea ce ma afecteaza : furiile lui, neascultarea, dezordinea, lectiile prost facute, lipsa de interes....
   Nu suntem insa pe deplin vinovati, pentru ca si noua ni s-a transmis o dragoste limitata la o varsta la care nu puteam constientiza ceea ce ni se transmitea. Ni s-a transmis, fiind determinati sa traim in consecinta, ca un adult isi poate folosi puterea asupra unui copil, profitand de autoritate. Ca poate sa-l controleze, sa-l trateze ca si sum ar fi un obiect; pentru ca este mic, copilul va uita ceea ce este obligat sa traiasca. La fel ca generatiile precedente, il infricosam, il culpabilizam pentru ca el sa se schimbe. Am uitat oare ca un copil este o persoana? Observati-va in timp ce va adresati copilului pe un ton amenintator : ii vorbiti pe acest ton unui prieten care, de exemplu, lasa si el un pahar murdar pe masa? Totul se inregistreaza in subconstient. Copilul va resimti ceea ce l-ati facut voi sa traiasca si, in consecinta, ii va face pe ceilalti sa traiasca aceeasi experienta. De exemplu, daca a resimtit respingere, se va respinge pe el insusi, va trai in respingere si ii va respinge si pe ceilalti. l-ati tratat drept egoist, drept iresponsabil; el insusi se va defini astfel si se va comporta ca un egoist, ca un iresponsabil, cu toate dificultatile si suferintele pe care le implica acest lucru pentru voi, pentru el si pentru viitori lui copii.
    Din fericire, avem posibilitatea sa redresam aceasta relatie cu copilul nostru, sa o ducem pe fagasul dorit si sa reparam acele greseli care perturba dragostea noastra unica. Important este vrem, sa gasim timp si sa nu spunem niciodata ca este prea tarziu.
 
                                                 "Cum sa fii un bun parinte" -  Helene Renaud, Jean-pierre Gagne, 2010